„Cork (please)” 🆘️

Te intrebi ce-i cu titlul asta ? Ei bine,haide să-ți povestesc. Era deja a 3-a săptămână de când locuiam in Bantry. Minunat,asta deja nu mai era o problema. Problema era ca voiam sa ies din oras,sa ajung in altul,sa ma plimb,sa cunosc. Cu ce ?!

 Toate autobuzele erau in greva pe termen nedefinit.  Simțeam ca înnebunesc,imi blestemam zilele,in Irlanda era soare iar eu eram captiva intr-un mini-oraș. Ei bine captivitatea m-a facut sa ies in strada cu o pancartă de carton A4 pe care scria:”Cork(please)

Aflasem de la o colega irlandeză ca daca vrei sa stai la clasicul „ia-mă nene” trebuie neaparat sa scrii „please” caci altfel nu te ia nici naiba. Daca facea misto de mine sau nu,nu stiu (eu am luat-o in serios). Dupa doua ore de facut cu mana in stânga si-n dreapta,opreste un tip,ne ia apoi ne lasa in alt oras de acolo ne-a luat altcineva si tot așa. Dupa o dimineata plina de peripeții ajung in Cork. Colega mea voia sa ne plimbam,am zis: „nu nu,mergem sa cautan cazare iar apoi facem ce vrei tu”. Zis si făcut. Șaptezeci de euro o camera la un B&B super drăguță si imensă cu o baie impresionantă precum era si cada de altfel. Trecem peste.

Oraș frumos,mare,multi romani,multe țigănci cu fuste colorate – o nebunie. 😎  Seara am macat la un restaurant drăguț,ne-am intors la camera noastra minunata si a doua zi am luat-o de la capăt. Si acum? Cine ne mai ia pe noi dintr-un oras imens,cine mai are incredere in noi când ne vede cu „Bantry(please)” ? 😂 Ne-am strans catrafusele si am plecat spre prima iesire din oraș. Sincera sa fiu,am crezut ca plecam pe jos. Intr-un final ne ia o tipa si povestea se repeta. Ei bine,te vei gândi ca nimeream in orase uriase,populate si cu zgarie-nori. Din pacate nu era asa. Am schimbat 3 mașini iar ultima tipă care ne-a promis ca ne duce pana unde vom avea drum comun,ne-a lasat in mijlocul pustietatii. Eram numai noi si cateva vaci pe o pășune. Mai aveam cam 8 km pana acasă dar eram prea obosită ca sa merg pe jos. Cand aproape ne-am pierdut speranța,apare un Land Rover negru. Am încremenit,am zis ca până aici ne-a fost. Deja vedeam titlurile ziarelor: 

„Două tinere au fost găsite injunghiate in padurea X.

 Probele arata ca au fost torturate.”

Imagineaza-ti cate mi-au trecut prin minte in cateva secunde. In urmatoarea clipa imi revin si ma trezesc cu masina langa mine,colega mea intreaba daca merg spre Bantry si daca ne pot lua si pe noi. Zis si făcut,eram deja in masina. 

Erau doi barbati, tata-fiu destul de in varsta amândoi. Ne-au intrebat de unde suntem,cand le-am zis de Romania au inceput sa zambeasca si sa spuna:        „aaaa Romania, Bucharest, Timisoara, Dracula”  

Nu-mi venea sa cred ca in mijlocul pustietatii întâlnisem pe cineva care fusese de nenumărate ori in Romania si care povestea cu drag despre țara noastră. 

 Dupa 20 de minute ajungem acasa. Inca păstrez cartonul pe care scrie                                 ” Cork(please) – Bantry(please)”

fost o experiență frumoasă pe care nu as mai repeta-o niciodată.

Data viitoare iti povestesc experienta trăită in Glengarriff si cum am mers pe jos 20 km. Te asigur ca te vei amuza.

P.S. mai jos iti las cateva poze din Cork,orașul peripețiilor. 

Pe curând 🤠

Bantry feels better 😎

Toate bune si frumoase, depresia persista,ba chiar devenea din ce in ce mai rea. Dupa 2 zile de hoinarit prin oras,puteam fi ghid turistic(nu glumesc 😂).

Trece prima săptămâna,trece si a doua si realizez că imi place in Bantry. Imi făcusem un obicei: în fiecare seară dupa ce ieșeam de la job mergeam si priveam oceanul. Dupa câteva zile am gasit un loc suuuperb,loc de care cu greu m-am despărțit.

 Douăzeci de minute de mers pe un drum pustiu inconjurat de o pădure și ieșeam la malul oceanului. Vântul adia,valurile oceanului se spargeau in pietrele uriase,pescărușii erau prezenți si ei. Găsisem in sfârșit un loc in care puteam fi doar eu cu gandurile mele.

Una peste alta,cu depresie sau fara,viata începea sa prinda culoare. Nu te gândi ca m-as fi putut muta in Bantry pentru tot restul vieții,dar 6 luni as fi rezistat eroic. Și crede-mă,6 luni inseamna mult intr-un asemenea oraș. 
Bantry incepea sa ma faca sa ma simt ca si cum si as fi fost într-un loc familiar,incepeam sa cunosc oamenii,stiam cine își plimba câinele in fiecare seara,cunoșteam staff-ul de la cinema,supermarket – in special baba enervantă de la prima casă care se uita chiorâș cand cumpăram bere si tipul drăguț înalt cu ochi albaștri de la care nu-mi puteam lua privirea niciodată,pur si simplu ma hipnotiza,ah da, sa nu-l uit de tipul de la restaurantul meu preferat-înalt brunet cu ochii negri.  Toți erau drăguți,asta până deschideau gura și incepeau sa foloseasca accentul irish. 

Ei bine,de acum incepe nebunia,dar iti povestesc maine despre asta 🙂

Pasul spre Irlanda

17 Martie 2017-ziua in care am calcat pe pământ irlandez pentru prima data in cei 24 de ani de viata ai mei.

Stai 🤔
Hai sa dam putin timpul înapoi.
Sunt asistenta medicala si m-am gandit sa imi iau viata in propriile maini si sa experimentez cum e sa trăiești si sa muncesti in Irlanda.
Entuziasmată pana peste cap de plecarea din orașul meu de baștină-Bacău,asteptam cu nerabdare ziua in care viața mi se va schimba si voi vedea „câinii cu covrigi in coadă”.
Cu cat se apropia mai tare ziua plecarii,entuziasmul disparea.
 Eram conștienta ca imi va fi dor de casa,de părinți de prieteni,de animalutele mele etc.
Bun,hai sa nu mai lungesc vorba.

17 Martie ora 12:30 după-amiază urc (cu ochii-n lacrimi si un cutit înfipt in inima) in autocarul spre București impreuna cu colega mea de clasa(amandoua hotarasem sa pornim in aceasta aventura in Irlanda) drum lung de aproape 6 ore.

30% baterie la telefon din cauza apelurilor interminabile cu părinții,prietenii(maaaamă,cata lume ma iubeste!! ).
Dupa ce ca facusem rezervare pentru 2 locuri pe acelasi nume,ne-am trezit ca eu stateam la mijloc iar colega mea pe randul al 2-lea din fața( sorry Massaro,lipsa de respect fata de calatori se plătește 😊).
Langa mine statea un domn de etnie rroma,sforăia rau dar eram prea trista ca sa mai dau importanță zgomotului,sau mirosului.
Colega mea a avut „norocul” sa stea langa o doamnă supraponderala care ocupa un loc si jumatate ( no offense,pentru mine toti oamenii-s frumoși ).
Șase sandwich-uri la activ si o sticla de apa;deja duceam dorul ciorbei de Bacău.
Buuuun,se face ora 6-7 si ceva,ajungem la aeroport,ne luam o cafea si ne așezăm pe un scaun,zborul il aveam la 21:45 (ieeei😒).
Sinceră sa fiu,ma simțeam de parca plecam in vacanță,habar nu avem ce ma așteaptă.
Toate bune si frumoase,trec cu bine de primul zbor cu avionul,parca nici frica de înălțime nu mai era prezenta.
Dupa trei ore si ceva ajung in Dublin.
Ma întâlnesc cu un fost coleg de scoala generala( hăhă,long time no see ).
45 de minute am asteptat un taxi,no problem,macar stateam la o coada civilizata,nu ma certam cu tanti Aglaia ca mi-a furat taxiul.
Vine taxiul,foarte vorbăreț taximetristul,indian de nație (Doamne,cât ii ador pe astia),ne lasa la destinație,tatal colegei mele ne întâmpină,vorbărie ca deh,nu s-au vazut oamenii de mult.

18 Martie-cea mai tâmpită zi pe tărâm irlandez 🍀

7:30 trezirea,mâncăm un sándwich si iesim in curtea din spatele casei cu o cana mare de cafea.
Prima impresie?

Ei bine,ploua,iarba era verde,vedeam in sfârșit 2-3 mâțe (muream de dorul pufoşilor mei de acasa)aerul era cald dar ma batea vantul usor in freză,ici-colo zaream cateva flori despre care imi repetam in gand ca le avem si acasă(inceput de depresie).

Ora 10 și ceva,vine tipa de la agenția de recrutare impreuna cu o alta romanca care urma sa locuiasca cu noi in același apartament,ne avertizeaza ca urmeaza un drum de vreo 4 ore. 

Noi tot ne intrebam: „cat de rau poate sa fie?”
Ei bine, drumul nu a fost atat de rau,ba chiar era asfaltat prin toate satele chiar de aveau 3-4 case 😂
Dupa 3 ore jumate ajungem într-un orășel
Welcome to Bantry

Na,parea mai mare pe Google Earth.
Zece minute cu masina si am ajuns la destinație,apartament dragut cu 2 camere,curat,bucatarie spațioasă.

Nu avea geam in dreptul chiuvetei asa cum imi doream eu,ma uitasem prea mult la filme americane probabil.
In rest era ok,dar ma incerca un dor groaznic de casa.
Ma suna mama,voiam sa ma dau „bărbată” ca deh,doar m-a mancat undeva sa plec din culcușul meu de acasa.
Vorbeam cu mama cu un nod in gât. Ea ma intreba: „cum e acolo?”
Eu faceam exerciții de respir-expir ca nu cumva sa dau intr-un bocet major,stiam eu ca abia astepta mama sa-mi spuna :”ti-am zis eu?!?”
Oricum ea știa ce sentimente de groaza ma apasau dar incerca sa ma încurajeze.
Imi juram ca „maine plec acasa”.

 N-am desfacut bagajele 2 zile,eram furioasa pe mine ca am vrut Irlanda.

„Na Irlanda!” Imi spuneam. Fetele se distrau copios pe seama mea. Ce-i drept,nu doresc nimanui sentimentul pe care-l aveam atunci.

 Tata ma suna si el și făcea mișto de mine: „am facut ficăței la cuptor,vin să-ți aduc?”

Va urma 😎